Ştiri

Valorile dreptei, în care includ şi valorile liberale, sunt singura soluţie de reformare a României

Înapoi la Ştiri Bucureşti - 24 noiembrie 2009

Discursul preşedintelui Traian Basescu la dezbaterea „Liberalismul în cadrul dreptei româneşti”, organizată de Institutul de Studii Populare

Cu certitudine cred că o dezbatere despre liberalism poate fi extrem de interesantă şi, plecând de la realităţile liberalismului european, cred că s-ar putea discuta ore în şir despre liberalism.

Tentaţia mea, însă, este să aduc discuţia la liberalismul din România şi cred că, din foarte multe puncte de vedere, ceea ce se înţelege la nivelul Europei prin liberalism este contrazis de ceea ce înţelegem în România prin liberalism sau cei care se revendică a fi liberali ce înţeleg prin liberalism.

Eu aş prefera o abordare practică a ceea ce înseamnă liberalism comparat cu ce nu înseamnă liberalism, tot din punct de vedere al acţiunii practice.

O să încerc să dau câteva exemple de acţiune liberală, zic eu, care se încadrează foarte bine şi în ceea ce Partidul Democrat, iar astăzi Partidul Democrat Liberal au făcut în ultima perioadă.

Sunt aici oameni care au contribuit la scrierea programului cu care eu am câştigat alegerile în 2004 şi îl văd şi pe Ionuţ Popescu, îl văd şi pe Emil Boc, şi pe Adriean Videanu, dintre cei care s-au constituit în echipa de scriere a programului.

Sigur, foarte mulţi şi-au arogat această acţiune politică a introducerii cotei unice. Şi cei pe care i-am nominalizat pot confirma că am fost cel care a spus: „Da! Fără această măsură în programul Alianţei nu accept să-l promovez, fără cota unică”.

Singura discuţie care a fost pe urmă: 18, 16 să fie cota unică şi până la urmă a câştigat varianta cu 16 şi a devenit unul dintre elementele de esenţă ale programului nostru economic, program pe care Guvernul l-a aplicat imediat prin Ordonanţă de Urgenţă.

Îmi aduc aminte eu am cerut emiterea unei Ordonanţe de Urgenţă pentru că se instalase Guvernul la sfârşit de an şi vroiam ca de la 1 ianuarie să fie în vigoare.

Liberalism practic este ceea ce a făcut guvernul Boc: neimpozitarea profitului reinvestit. Liberalism practic a fost ceea ce a făcut acelaşi guvern când a restrâns numărul de taxe. Dacă îmi aduc bine aminte circa 150 de taxe au fost comasate în aşa fel încât birocraţia să se diminueze.

Liberalism este şi programul „Prima Casă” pentru că stimulează proprietatea, îi stimulează pe cei care nu au avut posibilitatea să-şi cumpere o casă să devină proprietari utilizând garanţii ale statului pentru a-şi cumpăra casă.

Liberalism înseamnă şi încurajarea competiţiei. Şi, printre altele, vreau să suţin public iniţiativa Ministerului Economiei de a crea competiţie în domeniul energiei prin realizarea a două companii care să aibă „un mix” de producători de electricitate care să îi pună în competiţie şi să nu mai avem situaţia de acum, când orice numai competiţie corectă nu poate fi pe piaţa energiei, când ai energie de la hidro, de la termo şi de la nucleară în companii separate, ceea ce permite tipul de „liberalism de gen comunist”: ne facem că suntem liberali, dar unii iau energia cu un preţ foarte scăzut, o trec printr-un birou şi ajung să o vândă pe urmă la preţ de termo.

Acesta nu este liberalism, ci competiţia, competiţia fără rezerve. Dacă vreţi, competiţie este - sau faptul că statul, repet, statul român a intervenit şi a susţinut două mari investitţii în industria automobilului: uzină de automobile şi la Piteşti, uzină de automobile şi la Craiova şi pentru ambele statul român a emis garanţii în anumite momente, dar să fie competiţie pe piaţă.

Ce nu este liberalism?
Cei care înţeleg că este liberalismul în relaţia cu statul, profitorii statului.

Cei care nu-şi plătesc obligaţiile la stat şi sunt toleraţi, cei care au cumpărat societăţi de la stat uitând să plătească preţul corect, în cârdăşie cu statul, bineînţeles.

Cei care, spre exemplu, până şi în viaţa politică, fac competiţia neloială utilizând în favoarea unor politicieni controlaţi trusturi de televiziune, presă - şi viaţa politică este o competiţie -, tot noul liberalism este şi furia de a nu recunoaşte sau de a încerca să găseşti formule să nu aplici voinţa suverană a poporului - liberalii sunt deschişi către opţiunile poporului, iar acum îi vedem cum se coalizează toţi, indiferent de culoarea politică, numai să găsească o formulă să nu înceapă reforma clasei politice.

Ce nu este liberalism?
Clientela politică din zona economică. Cei care îşi obţin contracte pentru că au influenţă politică.

Ce nu este liberalism?
Când ai relaţii în lumea politică şi conteşti o licitaţie pe care ai pierdut-o, iar pe urmă, la masa verde, o câştigi pentru o agenţie guvernamentală.

Ce nu este liberalism?
Statul iresponsabil care ajunge atât de umflat încât ajunge o povară pe spinarea cetăţenilor.

Şi totuşi să fii liberal şi să nu vrei reformarea statului nu este liberalism.

Cred că lipsă de liberalism sau non-liberalism este şi să devii suporterul unuia care are de răspuns încă pentru morţii de la Revoluţie, pentru 13 - 15 iunie, pentru Mineriadă, să te duci alături de el, este ceva mai puţin liberalism decât am crezut că se poate întâmpla.

Dar viaţa merge înainte şi eu cred că liberalismul este o formulă care trebuie să caracterizeze acţiunea politică, practică în perioada următoare în România. Fără reformarea statului, fără diminuarea apăsării copleşitoare a statului asupra contribuabilului, România nu va putea să valorifice şansa de a fi membră în Uniunea Europeană. Cât timp s-au promovat - slavă Domnului, s-au promovat şi în timpul unui guvern liberal - deci cât timp se promovează legislaţie care creează categorii privilegiate la salarii şi la pensii, asta nu are nimic comun cu liberalismul, ci doar se constituie în tare ale unui sistem clientelar.

Iată că în momentul de faţă valorile dreptei, în care includ şi valorile liberale, sunt singura soluţie de reformare a României.

Iată de ce îmi este greu să cred că alăturarea unora care se pretind a fi de dreapta, de cei care vor să reintroducă impozitul progresiv este o eroare politică.

Iată de ce cred că diminuarea intervenţiei statului în viaţa de zi cu zi a românilor şi neimplicarea populaţiei, comunităţilor în deciziile care o privesc este un lucru care nu mai poate să întârzie. Nevoia de a apropia şcoala de comunitate, nevoia de a apropia spitalul de comunitate, nevoia de a apropia poliţia de comunitate sunt valori care, în termeni europeni, au denumiri seci: subsidiaritate.

Dar aceste denumiri ascund valori liberale în care politicienii cred în capacitatea oamenilor de a-şi hotărî soarta, în capacitatea comunităţilor de a-şi hotărî soarta fără a fi dirijate de undeva de la centru.

Cred că aplicarea valorilor practice, de dreapta, care includ abordări liberale consistente este soluţia corectă pentru România, este soluţia pe care eu ca politician, ca şi candidat la funcţia de Preşedinte o propun românilor şi este soluţia pe care înţeleg să o promovez alături de toţi cei care o susţin.

Vă rog să mă credeţi că aş fi putut să exemplific mult mai mult despre ce înseamnă să fii de dreapta, despre ce înseamnă opţiunea de a simplifica statul, însă nu vreau să închei înainte de a trage nişte învăţăminte ale actualei crize economice.

Dereglementarea este una din susţinerile majore pe care dreapta le-a avut în tradiţia ultimilor zeci de ani, în tradiţia ultimelor decenii. S-a considerat că piaţa este cea care reglează tot, iar astăzi la nivelul Uniunii Europene lideri politici de toate culorile, de la socialişti la liberali, populari, stabilesc în G20 dar şi în Consiliul European nevoia introducerii unor reguli pentru sistemul bancar, spre exemplu, ajungându-se la concluzia că piaţa nu poate reglementa chiar tot, şi dacă poate reglementa adeseori nu poate reglementa în timp util. Iar nevoie unei reveniri asupra sistemului de reglementare a activităţii băncilor este o nevoie care s-a resimţit acut. Pentru că nu poate fi liberalism să desfăşori activităţi bancare masive, de multe ori afectate de corupţie, să prăbuşeşti sisteme bancare enorme ca dimensiuni şi pe urmă să vii la stat să spui: „Statule, acum plăteşte factura!” - ceea ce s-a întâmplat şi în America, şi în Marea Britanie, s-a întâmplat şi în România, dar atunci când credeam că totul este posibil. Şi în România au căzut bănci. Noi am învăţat din lecţia căderii băncilor. Nu vreau să zâmbiţi dar americanii au învăţat cu vreo 15 ani mai târziu decât noi. Noi am trecut la începutul anilor 90 prin căderea Bancorex-ului, a Băncii Agricole, a Bankcoop-ului şi am învăţat că o minimă reglementare este necesară, ceea ce a făcut ca perioada de criză să ne găsească cu un sistem bancar sănătos care, iată, la un an şi jumătate de la declanşarea crizei nu dă semne că ar fi în pericol – la un an şi jumătate de la declanşarea crizei globale. Este şi aceasta o concluzie pe care cred că ar trebui să o analizăm: cea legată de decizia la nivelul G20 şi al Consiliului European că totuşi dereglementarea totală în domenii precum domeniul bancar a fost o eroare şi acum s-au făcut eforturi mari pentru revenirea la o reglementare a unui sistem, dar fără a merge la punerea sub controlul statului a sistemului bancar global.

V-am spus câteva cuvinte despre abordările politice ale liberalilor şi ale popularilor în ceea ce priveşete acţiunea economică din punct de vedere practic a dreptei.

Este un tip de acţiune pe care eu cred că trebuie să o continuăm în România şi ea se constituie în singura soluţie corectă şi pentru a depăşi criza dar şi pentru a ne îndrepta către prosperitate, în condiţiile în care ceea ce am enumerat la început a se fi făcut este încă prea puţin.

Trebuie să continuăm cu reducerea numărului de taxe, cu simplificarea sistemului birocratic şi cu restabilirea echităţii în domeniul salarizării, al pensiilor, şi aşa mai departe.

Vă mulţumesc!

Înapoi la Ştiri